~Avortul~partea 2 - tu ce nume i-ai da copilului tau nenascut?

Prin Decretul-lege nr. 1 din 26 decembrie 1989, avortul este permis in primele 3 luni de sarcina, urmind a fi efectuat numai in unitati spitalicesti cu dotare si cu personal ATI.

Avortul este permis si dupa trei luni de sarcina, daca apare starea de necesitate sau daca unul dintre parinti sufera de o boala grava care se transmite ereditar sau care poate duce la malformatii congenitale grave.

Decretul pastreaza ca situatii de exceptie incestul si violul.

Romancele nu sint obligate sa primeasca consiliere inainte sau dupa avort.

Avortul provocat (la cerere) a fost legalizat in Romania prima data in 1957.

A fost interzis in 1966 de Nicolae Ceausescu si relegalizat din 1990.

Metode periculoase de producere a avortului • Consumul de băuturi făcute din terebentină, înălbitori pentru rufe, bălegar, etc. • Introducerea de fierturi din plande otrăvitoare în vagin. • Introducerea de corpuri străine în uter. • Săritul de pe scări sau acoperiş.

De ce se apelează la avort?

Cercetătorii consideră că sunt situaţii excepţionale care ar putea justifica avortul (a se vedea Avortul terapeutic) din punct de vedere al eticii medicale. Aşadar, am avea avortul terapeutic şi cel la cerere. Din nefericire mare parte dintre avorturile realizate nu au o motivaţie terapeutică ci una strict personală.

Avortul terapeutic

(opiniile nu sunt unanime în dreptul fiecărui caz)

Etica medicală actuală consideeră avortul ca fiind întemeiat şi motivat, fiind declarat deci terapetic în situaţii cum ar fi:

• pentru salvarea vieţii mamei
• pentru a asigura sănătatea mentală şi fizică a mamei
• pentru a pune capăt unei sarcini care ar da naştere unui copil cu malformaţii congenital sau alte defecte grave
• pentru reducerea numărului de fetuşi în cazul unor sarcini multiple.
• Pentru întreruperea unei sarcini rezultate în urma incestului sau a violului

În ciuda atenţionării din partea oficialităţilor că avortul nu reprezintă o metodă de planificare familială, el rămâne în continuare modul prin care se „previne” aducerea pe lume a unui copil neaşteptat.

De obicei avorturile se produc atunci când sarcina este neaşteptată şi nedorită. De fapt, mai mult de o treime din totalul de 205 milioane de sarcini anuale la nivel mondial, sunt sarcini neprogramate, iar 22% din totalul de sarcini se va finaliza prin avort. Un studiu de anvergură realizat în 1998 în care au fost implicate 27 de ţări, a scos la iveală motivele pentru care femeile aleg să pună capăt unei sarcini. Cauza principală este dorinţa de a amâna aducerea pe lume a unui copil, motivele fiind: munca, studiile, problemele de natură financiară ori relaţională. Un studiu similar desfăşurat în 2004⁷ în clinicile din SUA a scos la iveală rezultate similare. Onestitatea ne obigă totuşi să recunoaştem că mare parte din motive sunt o manifestare a individualismului caracteristic societăţii occidentale şi nu atât de mult o preocupare reală pentru viitorul nesigur al copilului.

Eu te iubesc....campanie anti avort!!
Vezi mai multe video din Muzica »

Legal nu înseamnă neapărat şi moral

Trebuie să fie amintit faptul că legalizarea avortului (care poate fi susţinută cu multe argumente) nu face ca actul să devină automat şi moral. Argumentele de natură socială sau medicală care susţin legalizarea avortului nu sunt suficiente pentru a-l declara ca fiind o practică aceptabilă şi din punct de vedere moral.

Conform legislaţiei din România, avortul este legal până în săptămâna a 14 de sarcină.

Aproape jumătate din sarcini sfârşesc prin avort în România.

Totuşi, pe fundalul îmbătrânirii Europei, o legislaţie mai laxă privitoare la avort este sinonimă cu un act de nimicire a viitorului. Chiar dacă pare a fi o scenă dintr-un film SF, cei mai mari vrăşmaşi ai oamenilor de mâine suntem chiar noi, cei de azi care nu le mai dăm posibilitatea (sau dreptul) de a veni pe lume. Susţinătorii avortului îl văd ca pe un drept al femeii, ea fiind cea care să poată decide dacă să păstreze sau nu o sarcină. Fără a aborda subiectul din perspectiva moralei creştine totuşi se cere ca întrebarea să fie pusă: Dar drepturile omului (de mâine) nenăscut (azi) cine să le susţină? E grav că în societatea actuală avem organisme oficiale care apără interesele necuvântătoarelor (aşa-numita poliţie a animalelor) dar interesele semenilor noştri nenăscuţi continuă să fie tratate cu lejeritate atât la nivel individual cât şi la nivelul oficialităţilor.

Aspecte Biblice

În general în cadrul creştinismului se poate sesiza o opoziţie vădită faţă de practica avortului argumentările variind destul de mult de la o biserică la alta. Biserica Catolică argumentează adesea mai degrabă pe linia filosofiei greceşti, fără a lăsa loc pentru nici un fel de excepţie. În schimb ortodoxia şi protestantismul, consideră că sunt şi situaţii de excepţie. Dincolo de argumentele pro sau contra ar merita să vedem dacă Biblia are ceva de spus în această privinţă.

Discuţiile actuale privitoare la avort nu au fost cunoscute popoarelor Antichităţii, feritilitatea şi numărul mare de copii fiind privite ca un semn al bunăstării. Din acest motiv nici Biblia nu tratează în mod explicit acest subiect. Cu toate acestea găsim câteva pasaje care aruncă lumină asupra subiectului luat în discuţie.

În primul rând, Sfintele Scripturi nu fac nici o diferenţă între făt şi copilul născut, folosindu-se termeni comuni (rodul pântecului, copil, prunc). Pe de altă parte, Biblia foloseşte pronumele personal în dreptul copilului nenăscut (Ieremia 1: 5 sau Psalmi 139:13-16). Aşadar fătului i se recunoaşte calitatea umană. În aceleaşi pasaje amintite, Biblia vorbeşte de persoana actuală ca fiind continuarea celei nenăscute din pântece. În limbaj contemporan aceasta este o confirmare a potenţialităţii fătului.

David recunoaşte că era în atenţia divină chiar şi când era un embrion. Pe de altă parte, conform cu Leviticul 17:11viaţa constă în sânge, iar după informaţiile medicale, circulaţia sanguină pentru făt începe chiar din primul trimestru.

Poate cel mai relevant pasaj este cel din Exod 21:22-23:

Dacă se ceartă doi oameni, şi lovesc pe o femeie însărcinată, şi o fac doar să nască înainte de vreme, fără altă nenorocire, să fie pedepsiţi cu o gloabă, pusă de bărbatul femeii, şi pe care o vor plăti după hotărârea judecătorilor. Dar dacă se întâmplă o nenorocire, vei da viaţă pentru viaţă.

În ce constă nenorocirea la care se face referire aici? Conform unor alte pasaje dar şi a contextului apropiat, nenorocirea ar fi moartea. Dar întrebarea se pune a cui moarte? Conform contextului Scripturii nu se poate referi la moartea femeii, deoarece uciderea accidentală era tratată de un alt text legal. Aşadar, nenorocirea ar fi moartea fătului. Privid la legea Vechiului Testament, este evident că viaţa unui nenăscut este pusă la acelaşi nivel cu cea a unei persoane umane adulte, legea cerând în final viaţă pentru viaţă.

Avortul în istorie

Prim referinţă la avort într-un context medical este făcută în jurământul lui Hipocrate: Nu voi încredinţa nimănui otrăvuri, dacă îmi va cere, şi nu voi îndemna la aşa ceva, tot astfel nu voi încredinţa nici unei femei leacuri care să o ajute să lepede.

Aristotel considera că după concepţie, viitorul copil avea un suflet vegetal, după care unul animal iar după 40 de zile (respectiv 80 zile pentru fete) trupul nou format primea suflet raţional. Din acest motiv avortul într-un stadiu timpuri era totuşi permis. Această viziune este împărtăşită chiar de Augustin.

Senatul roman a dat o lege prin care mamele care întrerupeau sarcina erau exilate.

La vizigoţi, pedeapsa era cu moarte pt mamă iar pentru tatăl care accepta procedura i se scoteau ochii.

Creştinismul primar considera avortul ca fiind ucidere: „Să nu ucizi, nici chiar un făt sau un nou născut.” Epistola lui Barnaba 19:5. „Să nu omori un copil prin avort.” Didahia, cap. 2:2

Sinmodul de la Ancyra, 314 d. Hr, stabilea 10 ani de penitenţă pentru avort.

În perioada medievală în Spania sau Franţa avortul era pedepsit cu moartea.

surse : http://necula.blogspot.com/2008/05/avortul.html

http://provita.org.ro