Nu ştiu exact dacă e dureros să înveţi din viaţă sau e dureroasă viaţa cu tot ce cuprinde ea - poate nici una din cele două - .Aici e cuprinsă o mare parte din viaţa mea, cu bune si cu rele, dezamăgiri si împliniri.
Povestea începe acum vreo 6 ani.
Tin minte soarele care îmi radea în fată parcă, văzand tristeţea mea din acea perioada.
De obicei în filme se întamplă asa dar, era real.
Mă grăbeam să mă întalnesc cu nişte prietene sau ceva de genul ăsta. El era în fata blocului pe banca veche care va trai încă 100 ani cel puţin.
Repet, mă grăbeam! Dar, 30 secunde aproximativ l-am admirat pe el. Nu-l cunoşteam, era nou prin zona si sinceră sa fiu la 12 ani nu prea mă gandeam eu la băieţi sau cine ştie ce legat de ei.
Era un tip brunet din toate punctele de vedere si poate l-as fi uitat dacă a doua zi nu l-as fi revăzut.
Zilele treceau, si din vorba în vorba aflam tot mai multe despre el, dar uitam mereu sa îl întreb care este numele lui( nu ca ar fi fost asa important)
Partea proastă a acestei "păţanii" este ca începusem să mă ataşez de el, începea sa îmi placă băiatul, povesteam tuturor despre el la fel cum face orice copil care se crede îndrăgostit!
Le făcusem pe toate fetele care le cunoşteam curioase, toate vroiau sa îl vadă si l-au văzut!
Aceasta era una din lecţiile mele de viaţă.
La vreo 2 ani de cand l-am cunoscut pe acest băiat, cineva nou a apărut în blocul nostru ,de aceasta data o fata care ceva timp s-a dat drept prietena mea.
Fata asta stia ce simt, era mai mare ca mine si probabil credea ca ea este cea mai importantă în viaţa tuturor.
Atat de multă importanţă si-a dat, încat i-a spus vecinului meu tot ce eu îi spuneam ei despre el, si nu numai. ( trebuia să facă cumva sa îmi facă rău nu?)
Hmm nu ştiu nici pană în ziua de azi ce are fiinţa aia cu mine, dar nici nu m-a interesat sa aflu. Oricum probabil o sa îşi găsească ea nasul într-o zi.
Cert e ca a spus multe pe care nici nu le ştiu dar, care l-au făcut pe acest băiat să mă dea la o parte de langă el, deşi înainte de asta ne înţelegeam bine, eram prieteni(cred eu).
Tin minte ca în perioada aia mă certam cu ai mei, părinţii mei se certau între ei, au fost lupte crancene în casă lucruri care pe mine m-au afectat destul de mult, atat de mult încat am vrut să îmi iau zilele.
Vă vine să credeţi că făcusem rost de somnifere ?!
Eu cateodată stau si mă gandesc acum la acele zile si nu îmi vine sa cred ca eu am făcut asta!
Îmi speriasem cea mai bună prietenă, nici nu îmi mai vorbea asa des, îi era teamă să nu fac vreo prostie.
Probabil nici ea nu îşi dădea seama exact ce înseamnă asta.
Un lucru a făcut fata cea nouă pentru mine, sau mă rog.. pentru liniştea ei sufletească poate.
Ea i-a spus mamei mele ce vroiam sa fac si asa nu am mai luat nici o pastilă.
A fost frumoasă perioada aia în care eram asa îndrăgostită de vecinul meu, tin minte că îi lăsam scrisori în cutia postală - îi spuneam în ele cat îl iubesc, si lucruri asemănătoare - .
("Dragă "X" ,
Viata mea nu mai are rost fară iubirea ta; tu esti tot ce îmi doresc, tot ce iubesc.
Pe nimeni nu am iubit asa, esti singurul care mi-a furat gandurile si inima.
Vreau să sti ca oriunde as fi te voi iubi si te voi păzi , voi avea grijă să nu suferi ca mine."
"Dragul meu ... ,
Să nu uiti niciodată că te iubesc cu adevărat si orice s-a intamplat , orice mi-ai făcut, eu am uitat, te-am iertat...Nu te voi uita niciodată, iti doresc sa fi fericit cu oricine vrei tu , sa te bucuri cat vei trai de iubire!
Sentimentele mele sunt ascunse în mine , ele vor rămane acolo bine păzite de inima si chiar dacă nu mă vei iubi niciodată eu nu voi renunta la iubirea pentru tine orice ar spune lumea.
Te iubesc!")
El îşi dădea seama, şi cand m-a intrebat o data. bineinteles ca am negat şi i-am spus o minciună cum ca i-ar fi scris o prietenă de-a mea.
De multe ori aveam impresia ca şi lui îi plac, o data mi-a zis ca fata care i-a scris una din scrisori este o fraieră, că nu are ea de unde să ştie ce vrea el, dar după ce au intervenit alte lucruri nu tocmai plăcute nici nu mai avea sens sa incerc.
Am apreciat că în momentele grele pe care le aveam la 14 ani el îmi era alături cat putea, si stiti cat de bine face o vorba buna si o imbratisare atunci cand sufletul iti e distrus de familie? si dacă astea vin din partea unui om de care tu - un copil - esti îndrăgostit e si mai bine!
Păcat că am văzut prea tarziu adevarata fată a "prietenei mele" si am lăsat să distrugă tot ce eu clădisem cu atata căldură în sufletul meu.
Stiti, i-am scris şi poezii, mereu rad cand le citesc.. "Cand vine seara la tine mă gandesc/Cand esti langa mine mereu iti spun în gand ca te iubesc/Nu ştiu cum as putea trai fără tine/Esti viaţa mea, esti totul pentru mine"; "Chiar dacă poate cand tu pleci/ Voi avea pe obraji numai lacrimi reci/Am incredere ca vei fi aici/ Să mă saruti şi să mă alinti"; "Plangi precum copii/ Plangi sa iti versi nervii/Plangi sa şti ca vei uita/ Plangi chiar dacă plange inima ta".
Era o iubire de copil, sinceră, dar care mă chinuia. Nu puteam sa fiu aproape de el dar îl auzeam mereu cantand la chitară. Acum din cate ştiu eu cantă la nunţi, a participat la multe concursuri a şi castigat la unele.
Aceste randuri le scriu din jurnalul pe care îl tin de atunci, de cand aveam 12 ani, aici sunt unele detalii care acum îmi trezesc sentimente drăguţe, cum ar fi : seara în ritmuri de chitara.. alaturi de febletea mea din perioada aceea, îmbrăţişările şi zilele frumoase care m-au făcut fericită la vremea aceea, cuvinte scrise cu suflet pentru oameni care îi iubeam...
Iată am notat în acest caiet vechi ziua în care i-am spus vecinului meu (deşi el ştia deja) ceea ce simt ->> 12.07.2004 ... i-am mărturisit atunci ca tin la el de 2 ani! A fost uimit.. nu mă ura cum o face acum..
Au mai durat alti 2 ani ca sa îl uit , sa revin la normal.
În primul an, tin minte ca m-au dus ai mei la tara, şi nu trecea o clipa fara sa mă gandesc la acel băiat, chiar dacă am realizat mai tarziu ca nu merita, eu nu îmi puteam lua gandul de la el. Poate chiar ţineam la el .. mai şti.
Îmi era mereu dor de el, parcă altceva nu mai exista decat acest băiat.
Cand m-am întors după 2 săptămani am avut o surpriza nici buna nici rea, el era iubitul unei prietene din copilărie. O fata pe care o cunosc de cand sunt mica mica, dar care încă nu s-a maturizat.
De acum nu mai scriam poezii chiar aşa de dragoste ci triste care mă făceau să plang. Erau gandurile mele care nu îmi dădeau pace :
" Astăzi am înţeles cine eşti
Am văzut că mă urăşti
Mi-am dat seama că ura este singurul sentiment pe care-l ai
Am observat că de ceva timp mă urai
Singurul lucru pe care vreau sa îl ştiu
E : De ce mă urăşti? - de asta tot scriu -
Te-am iubit, şi încă te iubesc
Însă vorbele tale prea mult mă rănesc
Ştiu că pentru tine nu contez
De aceea la tine nici nu visez
Îmi e tare greu să uit
Eu doar în tine am crezut...
Te rog să nu mă mai răneşti...
Chiar dacă nu poţi să mă iubeşti!
Dă-mi înapoi te rog timpul pierdut
Dă-mi înapoi lacrimile pe care le-am avut"
După această întamplare, am început să mă gandesc şi eu la băieţi, la un iubit; am avut nişte încercări, eram prea naivă, şi uşor uşor am întalnit băiatul care m-a învăţat cate ceva despre viaţă şi despre cum să mă comport.
Îmi aduc aminte prima întalnire cu el: Ne-am întalnit în fata gurii de metrou de la Gorjului.
Părinţii mei erau deja îngrijoraţi (după perioada neagră ce abia trecuse cred şi eu) ştiu ca acea seara a fost prima în care am ajuns la ora 23:00 acasă şi nici nu am cum să o uit, a fost primul sărut cu cel mai important băiat din viaţa mea.
De ce spun ca era cel mai important băiat din viaţa mea?
Ei bine el a fost fericitul care m-a gustat din toate punctele de vedere, a fost primul pe care l-am lăsat sa îmi arate secretele pe care încă nu le ştiam decat din vorbe.
Anul acela a fost primul Crăciun departe de casa( la vreo 30 min ) aveam 16 ani, şi va spun sincer ca nu regret nimic din perioada aia!Absolut nimic!
M-am simţit pentru prima oară cu adevărat iubită în braţele acelui băiat, deşi ştiam ca el nu va fi alături de mine mai mult de cateva luni.
O nebunie curată a fost în mintea mea, curiozitate imensă şi dorinţa care cam frigea.
În seara de ajun, ce sa va spun cand am plecat spre el cu el bineinteles, aveam impresia ca visez! Nu m-am aşteptat niciodată că în casa lui sa fiu primită cu atata caldură! Părinţii lui erau nişte oameni foarte de treaba cu care puteai vorbi orice, iar bunica sa era de asemenea o femeie pe cinste!! Dacă as putea da timpul înapoi as vrea să mai trăiesc o dată experienţa Crăciunului în acea familie minunată!
De aceasta data chiar am fost îndrăgostită cu adevărat, eram în stare de orice! Absolut orice!
Era singurul pe care îl prezentam cu mandrie peste tot; unde eram eu trebuia să fie şi el dacă nu, preferam să stau în casa singura. Eram poate cam obsedată dar, am ţinut mult la acel om şi el la mine dar nu aşa cum mi-as fi dorit eu.
Eram aşa entuziasmată, eram îndrăgostită de faptul ca era iubitul meu şi ca eram şi eu iubită - chiar dacă nu aşa cum visam - ("nicio clipă nu m-am gandit ca o sa fim împreună mai ales să treacă deja o luna de cand suntem împreună")
Eram conştientă de faptul că mă va părăsi dar asta nu m-a impiedicat nici o clipa sa mă simt bine alături de el:
" ocupă cel mai important loc din sufletul meu, ţin la el şi ştiu că am să sufăr cand mă va părăsi(..) alături de el am simţit lucruri pe care nu le-am mai simţit pană acum, este soarele meu care mă încălzeşte şi care îmi luminează drumul vieţii"
La doua zile după ce am scris asta venise Crăciunul.îi pregătisem un cadou, un ursuleţ alb pe care îl botzasem noi Pyaar(în limba hindi înseamnă dragoste).
Nu ştiu cat de mult i-a plăcut cadoul meu dar sunt sigură ca a apreciat gestul.
"Eu oricum nu o sa uit Crăciunul ăla(2006)" nici nu as avea cum !
ştiţi, iubeam căldura din aceasta familie cum am spus şi mai devreme, dar au fost şi momente în care am fost doar noi sau, cel puţin în mintea mea eram singuri.
Unul din aceste momente a fost cel în care am împodobit bradul împreună, iar după ce am terminat, el a stins lumina, a lăsat să se vadă doar luminile bradului, m-a luat în braţe m-a strans la pieptul lui iar eu, eram foarte fericită!
Cand venise vremea sa plec, în drumul spre taxi, m-a oprit langă un copac cu beculeţe şi muzică specifică acestei sărbători, s-a "pus" în faţa mea şi (n-am cum sa uit clipa asta) mi-a spus cu zambetul pe buze: Crăciun Fericit!
Au fost clipe minunate, la care visam dar care nu credeam ca se vor adeveri vreodată!
Revelionul l-am petrecut tot alături de el, au fost cele mai frumoase sărbători pe care puteam sa le am!
Apoi în anul următor la început, (4 ianuarie 2007) ne-am despărţit pentru prima oară
Nu înţelesesem asta prima oară, însă a doua zi m-am dus la el neanunţată şi l-am văzut cu alta fata; atunci am înţeles ca totul se terminase.
Aţi simţit vreodată că se prăbuşeşte cerul peste voi şi nu puteţi face nimic să vă salvaţi? Ei bine cam aşa am simţit eu cand am văzut băiatul pe care-l iubeam de mană cu o alta fata, şi cu un semn foarte drăguţ şi vizibil pe gat.
Culmea este ca după aceasta scena ne-am împăcat..( nu mă judecaţi! Chiar eram îndrăgostită, ştiţi că dragostea e oarbă!)
Ei bine de aceasta data părea sa fie ok, părea să ţină mai mult la mine. Dar nu a fost asa.
De Sfantul Valentin a fost ultima seara în care am putut să mă bucur de sentimentele frumoase pe care mă învăţase să le trăiesc!
La o săptămană după asta ne-am despărţit definitiv dar, eu tot pe el l-am vrut o perioadă destul de mare - cam 1 an. Am făcut destule prostii în acest timp.
Mă apucase melancolia, şi m-am apucat de băut palincă (mai rău ca drojdierii) vroiam să intru în comă alcoolică dar nu mi-a reuşit decat să îmi stric imaginea în fata celor apropiaţi . Acum nu ştiu exact de ce îmi pare rău mai mult, ca am pus gura pe băutura aia spirtoasă sau că nu mi-a reuşit ceea ce îmi propusesem?
După aceste păţanii, eu am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, deci am început să mă gandesc la viitorul meu, la ceea ce îmi doresc, ceea ce am şi ceea ce vreau sa am cat mai curand!
Va doresc succes în viaţa voastră, fericire enormă şi noroc din plin!
Sa fiţi iubiţi!
pupici!
De multe ori aveam impresia ca şi lui îi plac, o data mi-a zis ca fata care i-a scris una din scrisori este o fraieră, că nu are ea de unde să ştie ce vrea el, dar după ce au intervenit alte lucruri nu tocmai plăcute nici nu mai avea sens sa incerc.
Am apreciat că în momentele grele pe care le aveam la 14 ani el îmi era alături cat putea, si stiti cat de bine face o vorba buna si o imbratisare atunci cand sufletul iti e distrus de familie? si dacă astea vin din partea unui om de care tu - un copil - esti îndrăgostit e si mai bine!
Păcat că am văzut prea tarziu adevarata fată a "prietenei mele" si am lăsat să distrugă tot ce eu clădisem cu atata căldură în sufletul meu.
Stiti, i-am scris şi poezii, mereu rad cand le citesc.. "Cand vine seara la tine mă gandesc/Cand esti langa mine mereu iti spun în gand ca te iubesc/Nu ştiu cum as putea trai fără tine/Esti viaţa mea, esti totul pentru mine"; "Chiar dacă poate cand tu pleci/ Voi avea pe obraji numai lacrimi reci/Am incredere ca vei fi aici/ Să mă saruti şi să mă alinti"; "Plangi precum copii/ Plangi sa iti versi nervii/Plangi sa şti ca vei uita/ Plangi chiar dacă plange inima ta".
Era o iubire de copil, sinceră, dar care mă chinuia. Nu puteam sa fiu aproape de el dar îl auzeam mereu cantand la chitară. Acum din cate ştiu eu cantă la nunţi, a participat la multe concursuri a şi castigat la unele.
Aceste randuri le scriu din jurnalul pe care îl tin de atunci, de cand aveam 12 ani, aici sunt unele detalii care acum îmi trezesc sentimente drăguţe, cum ar fi : seara în ritmuri de chitara.. alaturi de febletea mea din perioada aceea, îmbrăţişările şi zilele frumoase care m-au făcut fericită la vremea aceea, cuvinte scrise cu suflet pentru oameni care îi iubeam...
Iată am notat în acest caiet vechi ziua în care i-am spus vecinului meu (deşi el ştia deja) ceea ce simt ->> 12.07.2004 ... i-am mărturisit atunci ca tin la el de 2 ani! A fost uimit.. nu mă ura cum o face acum..
Au mai durat alti 2 ani ca sa îl uit , sa revin la normal.
În primul an, tin minte ca m-au dus ai mei la tara, şi nu trecea o clipa fara sa mă gandesc la acel băiat, chiar dacă am realizat mai tarziu ca nu merita, eu nu îmi puteam lua gandul de la el. Poate chiar ţineam la el .. mai şti.
Îmi era mereu dor de el, parcă altceva nu mai exista decat acest băiat.
Cand m-am întors după 2 săptămani am avut o surpriza nici buna nici rea, el era iubitul unei prietene din copilărie. O fata pe care o cunosc de cand sunt mica mica, dar care încă nu s-a maturizat.
De acum nu mai scriam poezii chiar aşa de dragoste ci triste care mă făceau să plang. Erau gandurile mele care nu îmi dădeau pace :
" Astăzi am înţeles cine eşti
Am văzut că mă urăşti
Mi-am dat seama că ura este singurul sentiment pe care-l ai
Am observat că de ceva timp mă urai
Singurul lucru pe care vreau sa îl ştiu
E : De ce mă urăşti? - de asta tot scriu -
Te-am iubit, şi încă te iubesc
Însă vorbele tale prea mult mă rănesc
Ştiu că pentru tine nu contez
De aceea la tine nici nu visez
Îmi e tare greu să uit
Eu doar în tine am crezut...
Te rog să nu mă mai răneşti...
Chiar dacă nu poţi să mă iubeşti!
Dă-mi înapoi te rog timpul pierdut
Dă-mi înapoi lacrimile pe care le-am avut"
După această întamplare, am început să mă gandesc şi eu la băieţi, la un iubit; am avut nişte încercări, eram prea naivă, şi uşor uşor am întalnit băiatul care m-a învăţat cate ceva despre viaţă şi despre cum să mă comport.
Îmi aduc aminte prima întalnire cu el: Ne-am întalnit în fata gurii de metrou de la Gorjului.
Părinţii mei erau deja îngrijoraţi (după perioada neagră ce abia trecuse cred şi eu) ştiu ca acea seara a fost prima în care am ajuns la ora 23:00 acasă şi nici nu am cum să o uit, a fost primul sărut cu cel mai important băiat din viaţa mea.
De ce spun ca era cel mai important băiat din viaţa mea?
Ei bine el a fost fericitul care m-a gustat din toate punctele de vedere, a fost primul pe care l-am lăsat sa îmi arate secretele pe care încă nu le ştiam decat din vorbe.
Anul acela a fost primul Crăciun departe de casa( la vreo 30 min ) aveam 16 ani, şi va spun sincer ca nu regret nimic din perioada aia!Absolut nimic!
M-am simţit pentru prima oară cu adevărat iubită în braţele acelui băiat, deşi ştiam ca el nu va fi alături de mine mai mult de cateva luni.
O nebunie curată a fost în mintea mea, curiozitate imensă şi dorinţa care cam frigea.
În seara de ajun, ce sa va spun cand am plecat spre el cu el bineinteles, aveam impresia ca visez! Nu m-am aşteptat niciodată că în casa lui sa fiu primită cu atata caldură! Părinţii lui erau nişte oameni foarte de treaba cu care puteai vorbi orice, iar bunica sa era de asemenea o femeie pe cinste!! Dacă as putea da timpul înapoi as vrea să mai trăiesc o dată experienţa Crăciunului în acea familie minunată!
De aceasta data chiar am fost îndrăgostită cu adevărat, eram în stare de orice! Absolut orice!
Era singurul pe care îl prezentam cu mandrie peste tot; unde eram eu trebuia să fie şi el dacă nu, preferam să stau în casa singura. Eram poate cam obsedată dar, am ţinut mult la acel om şi el la mine dar nu aşa cum mi-as fi dorit eu.
Eram aşa entuziasmată, eram îndrăgostită de faptul ca era iubitul meu şi ca eram şi eu iubită - chiar dacă nu aşa cum visam - ("nicio clipă nu m-am gandit ca o sa fim împreună mai ales să treacă deja o luna de cand suntem împreună")
Eram conştientă de faptul că mă va părăsi dar asta nu m-a impiedicat nici o clipa sa mă simt bine alături de el:
" ocupă cel mai important loc din sufletul meu, ţin la el şi ştiu că am să sufăr cand mă va părăsi(..) alături de el am simţit lucruri pe care nu le-am mai simţit pană acum, este soarele meu care mă încălzeşte şi care îmi luminează drumul vieţii"
La doua zile după ce am scris asta venise Crăciunul.îi pregătisem un cadou, un ursuleţ alb pe care îl botzasem noi Pyaar(în limba hindi înseamnă dragoste).
Nu ştiu cat de mult i-a plăcut cadoul meu dar sunt sigură ca a apreciat gestul.
"Eu oricum nu o sa uit Crăciunul ăla(2006)" nici nu as avea cum !
ştiţi, iubeam căldura din aceasta familie cum am spus şi mai devreme, dar au fost şi momente în care am fost doar noi sau, cel puţin în mintea mea eram singuri.
Unul din aceste momente a fost cel în care am împodobit bradul împreună, iar după ce am terminat, el a stins lumina, a lăsat să se vadă doar luminile bradului, m-a luat în braţe m-a strans la pieptul lui iar eu, eram foarte fericită!
Cand venise vremea sa plec, în drumul spre taxi, m-a oprit langă un copac cu beculeţe şi muzică specifică acestei sărbători, s-a "pus" în faţa mea şi (n-am cum sa uit clipa asta) mi-a spus cu zambetul pe buze: Crăciun Fericit!
Au fost clipe minunate, la care visam dar care nu credeam ca se vor adeveri vreodată!
Revelionul l-am petrecut tot alături de el, au fost cele mai frumoase sărbători pe care puteam sa le am!
Apoi în anul următor la început, (4 ianuarie 2007) ne-am despărţit pentru prima oară
Nu înţelesesem asta prima oară, însă a doua zi m-am dus la el neanunţată şi l-am văzut cu alta fata; atunci am înţeles ca totul se terminase.
Aţi simţit vreodată că se prăbuşeşte cerul peste voi şi nu puteţi face nimic să vă salvaţi? Ei bine cam aşa am simţit eu cand am văzut băiatul pe care-l iubeam de mană cu o alta fata, şi cu un semn foarte drăguţ şi vizibil pe gat.
Culmea este ca după aceasta scena ne-am împăcat..( nu mă judecaţi! Chiar eram îndrăgostită, ştiţi că dragostea e oarbă!)
Ei bine de aceasta data părea sa fie ok, părea să ţină mai mult la mine. Dar nu a fost asa.De Sfantul Valentin a fost ultima seara în care am putut să mă bucur de sentimentele frumoase pe care mă învăţase să le trăiesc!
La o săptămană după asta ne-am despărţit definitiv dar, eu tot pe el l-am vrut o perioadă destul de mare - cam 1 an. Am făcut destule prostii în acest timp.
Mă apucase melancolia, şi m-am apucat de băut palincă (mai rău ca drojdierii) vroiam să intru în comă alcoolică dar nu mi-a reuşit decat să îmi stric imaginea în fata celor apropiaţi . Acum nu ştiu exact de ce îmi pare rău mai mult, ca am pus gura pe băutura aia spirtoasă sau că nu mi-a reuşit ceea ce îmi propusesem?
După aceste păţanii, eu am considerat ca nu mai am nimic de pierdut, deci am început să mă gandesc la viitorul meu, la ceea ce îmi doresc, ceea ce am şi ceea ce vreau sa am cat mai curand!
Va doresc succes în viaţa voastră, fericire enormă şi noroc din plin!
Sa fiţi iubiţi!
pupici!